Cămășile fraților Paraschiv își doreau, cu orice preț, să rămână împreună, toate la un loc, ca atunci când au fost cumpărate, într-un set de opt bucăți, de mama fraților Paraschiv. Pesemne că în altă viață, cămășile fraților Paraschiv fuseseră toate cusute în aceeași operă de artă vestimentară, sau, și mai plauzibil, în acestă viață, fuseseră cu toatele tăiate din același talon de pânză, înainte de a fi colorate, cusute și împachetate într-un set de opt bucăți vândut într-un centru comercial celebru.
Frații Paraschiv, care sunt patru la număr, ne-au povestit în lung și-n lat despre relația complicată pe care o au cu setul de cămăși, care, de altfel, lăsând la o parte faptul că le-a cauzat numeroase dispute, le-a creat și o bogăție de amintiri frumoase: absolvirea liceului, examenul la facultate, primul bal al Bobocilor, vacanțe cu prietenii sau întâlniri romantice cu fete care și mai care. Când au primit cămășile, în urmă cu doi ani, frații Paraschiv și le-au împărțit, ați ghicit, frățește. Fiecare frate s-a ales cu două cămăși, însă, la o examinare atentă a cazului pe care ni l-au expus, fiecare cămașă s-a ales cu mai mulți frați!
Cum s-a întâmplat asta?
Obișnuiți cu orânduirea unei gospodării mari și crescuți de doamna Paraschiv – o femeie foarte ocupată cu propria carieră, frații Paraschiv au înțeles de la o vârstă fragedă că mașina de spălat și fierul de călcat sunt aliații lor de nădejde în viață, dorindu-și, de la mic la mare, succes academic și o alură prezentabilă. Frații Paraschiv au intuit că zicala haina face pe om are ceva sâmbure de adevăr, și s-au îngrijit cu spor de lucrurile lor din șifonier, și nu doar de a avea stofă de studenți eminenți.
Cu toate acestea, în cazul setului de cămăși primit de la doamna Paraschiv, cei patru tineri s-au văzut confruntați cu o situație pe care, nici după intense dezbateri, nu au reușit să o descâlcească.
Cămășile fraților Paraschiv erau pe cât de frumoase și bine croite, pe atât de îndărătnice. Îmblânzirea lor a devenit o chestiune de agilitate și iscusință pentru frați, încât, la fiecare spălare, cămășile se încăpâțânau să se încurce unele între altele, mânecă cu nasture și dungă cu guler, în așa fel încât munca de izolare a fiecărei cămăși de celalte și uscarea ei pe umerașul propriu devenea uneori ceea ce numim în popor “cooperativa munca în zadar”.
Nici călcarea cămășilor nu se dovedea o misiune ușoară pentru frații Paraschiv. După runde întregi de manevrare a fierului de călcat cu rândul, fiecare cămașă le mai arunca, parcă în sic!, câte un rid, câte un grimasă, sau câte o răsturnare de situație, refuzând să revină la starea impecabilă în care veniseră la ei prima oară.
Fraților Paraschiv nu le era lesne să se despartă de cămășile lor nici pentru o noapte, încât era ceva magic și misterios deopotrivă cu fibra acestor obiecte de îmbrăcăminte. Ne-au relatat cum că, atunci când au încercat să spele cămășile împreună cu alte cămăși, de altă proveniență, rezultatul a fost cu atât mai teribil.
Cămășile s-au înodat între ele cu atâta aplomb încât celelalte cămăși și-au pierdut până și din strălucirea inițială. Ne-am dat seama, în cele din urmă, că aceste obiecte aveau nevoie să petreacă puțină vreme departe unele de celelalte, pentru a-și trăi fiecare povestea proprie și pentru a avea ce își spune una alteia la regăsire.
Am preluat cămășile de la frații Paraschiv, cărora le-am recomandat, pentru ziua următoare, să petreacă, la rândul lor, niște timp fiecare cu hobby-ul lui (unul era fotograf, altul era pasionat de jocuri video, cel de-al treilea era colecționar de șepci, iar mezinul iubea șahul), și le-am propus sa ne revedem în scurt timp.
Adevărul este că cele opt cămăși erau, împreună, ca un cub Rubik!
Fiecare avea ceva de spus pe limba ei, și fiecare avea o nevoie aparte de îngrijire, curățare și călcare. Când le-am luat pe fiecare între patru ochi, însă, am descoperit că etichetele lor relatau, în linii mari, cam tot ce era de știu despre fiecare, și că multe dintre ele se simțeau neglijate de către frați, care omiseseră cel mai important detaliu în dorința lor de a fi mereu la patru ace. Of, ce problemă morală!
Dar nu ne-am descurajat. Am acordat cămășilor atenția necesară, le-am îmbăiat, uscat și călcat după cele mai bune practici dedicate fiecăreia în parte. Când le-am întrebat, la final, cum se simt, ne-au spus că le-ar plăcea să mai vină pe la noi și au răspuns, de data aceasta, nu la unison, ci fiecare pe limba ei, că de mult n-au mai primit așa tratament regesc.
Cât despre frații Paraschiv, ne-am revăzut cu ei schimbați la față. Unul petrecuse o zi întreagă prelucrând o colecție de fotografii noi pentru contul lui de Instagram. Cel pasionat de jocuri video mersese la o întâlnire cu alți fani și cunoscuse o fată fascina(n)tă. Cel de-al treilea mersese într-o piață de vechituri și găsise o mulțime de șepci pe placul lui, ba îi venise și o idee de afacere. Iar mezinul își luase tabla și jucase runde consecutive cu bătrânii din parc, care abia așteptau să îi facă cineva Șah Mat!
Regăsirea a fost emoționantă. Frații Paraschiv erau atât de entuziasmați încât au vrut să îmbrace pe loc cămășile. Iar cămășile, de această dată, au părut să îmbrace perfect trupurile fraților, cu aceeași chimie secretă cu care o făcuseră la prima purtare. Până la urmă, fiecare poveste complicată se termină cu bine când se deznoadă ițele cu calm, și cu un strop de praf magic!
