Program: L-S | 06:00 - 22:00 și Duminică 06:00 - 21:00

Ne petrecem aproape o treime din viața noastră dormind, pentru mulți dintre noi somnul este una dintre cele mai plăcute activități din lume. Când vine vorba de confort, un set curat de așternuturi se simte absolut minunat pentru somnul relaxant de peste noapte. Astfel, alegerea și întreținerea lenjeriei de pat este foarte importantă. Suntem Spălătoria Germană și tratăm subiectul spălării articolelor de casă din mai multe puncte de vedere, parte dintr-un program extins de management domestic.

Știm că așternuturile confortabile, realizate din bumbac respirabil, induc senzația unui somn reconfortant și contribuie în mod direct la menținerea sănătății. Așternuturile trebuie igienizate periodic în mod profesional, preferabil o dată pe săptămână, sau de două ori pe lună. Dacă transpiri foarte mult peste noapte și cearșafurile se umezesc, este elementar să le speli cât mai des, inclusiv fețele de pernă. În plus, dacă ai animale de companie, este cu atât mai important să igienizezi așternuturile.

Știai că pierzi straturi de piele în fiecare noapte?

Petrecem o treime din viață în pat, ceea ce înseamnă că așternuturile adună o colecție impresionantă de celule de piele moartă, transpirație, uleiuri naturale de corp și multă murdărie. În așternuturi se adună culturi de acarieni de praf care ne afectează în mod direct sistemul respirator. Avem clienți care dorm în pat cu animale de companie, nimic nu se compară cu torsul unei pisici pe piept noaptea la culcare, însă pe cât de comod și prietenos, poate fi periculos pentru sănătate, prin prezența bacteriilor și inhalarea părului.

Cel mai bun lucru de făcut este să ai trei seturi de paturi pentru fiecare pat.

Rotirea a trei seturi poate oferi mai multe avantaje. În primul rând, vei avea întotdeauna un set curat gata să înlocuiești setul de la spălătorie. În al doilea rând, nimic nu se potrivește cu prospețimea acestor așternuturi curate. În al treilea rând, poți respira calm. Așternuturile igienizate reduc cantitatea de alergeni și favorizează un mediu mai bun pentru respirație.

În majoritatea cazurilor, se recomandă spălarea lenjeriei la fiecare 7-10 zile.

Acest număr poate varia în funcție de o serie de factori cum ar fi: dacă faci un duș chiar înainte de a urca în pat, dacă ai tendința de a transpira pe timp de noapte, în funcție de sezon (schimbă așternuturile mai des în lunile mai calde), dacă ai afecțiuni ale epidermei, ori dacă stai la pat când ești răcit, dacă dormi fără pijamale, dacă dormi cu partener, copii, animale de companie, chiar și dacă îți place să mănânci mic dejun în pat.

Ar trebui să schimbi așternuturile atunci când există pete evidente, reține totuși că, de cele mai multe ori, murdăria din așternuturi nu este mereu vizibilă, astfel încât nu te poți baza pe inspecție vizuală.

Alege întotdeauna bumbac 100%

Așternuturile de bumbac sunt respirabile, confortabile, igienice, moi și hipoalergenic, în comparație cu textilele de poliester amestecate cu bumbac. Când cumperi așternuturi, fii foarte atent la material, textura, durabilitatea și senzația asupra pielii. Dacă ai sensibilități ale epidermei, evită materiale sintetice. Citește bine etichetele, noi ne asigurăm de fiecare dată înainte de programele de spălare.

Menține curățenia și o senzație de prospețime în așternuturi pentru a trăi o viață sănătoasă.

Te așteptăm la Spălătoria Germană pentru spălarea așternuturilor. Tehnicile noastre cuprind toate procedurile necesare unei igienizări perfecte ale hainelor preferate care îmbracă saltelele noaptea. Suntem adepții unui program complet de management domestic al spălării hainelor și covoarelor, nu ne deranjează deloc să depunem un pic de efort.

Suntem aici. Zilnic la datorie. Prezenți la apel.

Calea Șerban Vodă 76-78, Sector 4, București
Luni – Duminică: 06:00 – 22:00

021.336.34.74

© 2023 - Toate drepturile rezervate


Comandă Online
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram